Salată cu grepfrut, creveți și avocado
Chef: Margot
Categorie: Salate
Această salată este cu adevărat un preparat de răsfăț. Ușoară și rapidă, poate fi ideea perfectă când vrei să faci cuiva drag o surpriză plăcută.
Număr de porții
1
porții
Timp de preparare
30
min
Complexitate
ușor
Ingrediente:
- 1 grepfrut mare sau 2 mai mici
- 100g creveți mici
- 1 salată mix
- 1 avocado
- opțional: coriandru proaspăt
- 15 ml ulei de măsline
- sucul de la o jumătate de lămâie
- 1 linguriță de miere
- 1 linguriță de muștar
Mod de preparare:
- Pregătim mixul de salată într-un bol. Alături, într-un alt bol, pregătim dressingul: amestecăm cu telul uleiul, sucul de lămâie, muștarul și mierea, până când amestecul devine o emulsie. Îl păstrăm deoparte.
- Marinăm creveții cu ulei de măsline, suc de lămâie, coriandru tocat mărunt (opțional, și cu usturoi), sare, piper.
- Îndepărtăm coaja grepfrutului cu ajutorul unui cuțit și decupăm din el segmente, având grijă să evităm membrana, care este amară. Păstrăm segmentele de grapefruit deoparte.
- Rumenim în tigaie creveții marinați. Îi scoatem pe hârtie de bucătărie, pentru a absorbi excesul de grăsime.
- Curățăm avocado-ul și îl feliem.
Asamblăm și servim salata: turnăm dressingul peste mixul de salată si amestecăm, adăugând apoi și celelalte elemente: creveții, segmentele de grapefrut, avocado, frunzele de coriandru.