Zonele albastre

Autor: Margot

Locurile în care tinerețea chiar este fără bătrânețe

“Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” este unul dintre cele mai cunoscute și complexe basme din cultura noastră, care au marcat copilăria și lectura multora dintre noi. Există însă câteva locuri în lume, nu multe, în care tinerețea fără bătrânețe nu este o poveste, ci o realitate.

 

 

Aceste locuri, denumite generic “zonele albastre”, au fost studiate prima dată în cadrul unui proiect al National Geographic, denumit “The Secrets of a Long Life” (“Secretele unei vieți îndelungate”, de Dan Buettner) și de atunci au atras atenția mai multor cercetători cât și a oamenilor obișnuiți. Lucru deloc surprinzător. De ce? Pentru că aceste “blue zones” sunt zone în care locuitorii ating cu ușurință vârste remarcabile, reușind să trăiască vesel și fără probleme 100 de ani și chiar mai bine.

 

În articolul său pentru National Geographic, Dan Buettner a identificat cinci astfel de zone. Okinawa (Japonia), Sardinia (Italia), Nicoya (Costa Rica), Ikaria (Grecia) și Loma Linda (California) sunt locurile în care, statistic vorbind, își duc viața cei mai longevivi oameni de pe planetă.

 

 

 

Ce fac ei atât de bine încât ajung la vârste remarcabile? Fiecare dintre aceste zone are, desigur, particularitățile ei, dar la nivel general, se pare că toți acești centenari au niște caracteristici comune care țin de stilul lor de viață de zi cu zi. Toți practică regulat o activitate fizică moderată, fie că asta înseamnă mers pe jos sau pur și simplu muncit în grădină la plantele pe care le îngrijesc. Toți au o viață socială activă și se simt parte dintr-o comunitate unită, fie că asta înseamnă propria familie sau familia extinsă, cea de prieteni, cunoștințe, vecini. Adică exact opusul singurătății și izolării pe care mulți le resimt din greu în alte societăți chiar și la vârste mult mai mici.

 

Stresul, inamicul numărul 1 în timpurile noastre moderne, pare să își facă atât de rar apariția în zonele albastre, în care timpul zici că stă în loc. Și asta pentru că oamenii de acolo găsesc tot felul de modalități să îl combată: bucurii mici și simple, din care ei au făcut însă o obișnuință, nu niște excepții. Să grădinărească, să ude florile, să se bucure în liniște de răsăritul soarelui sau să bea o ceașcă de ceai aromat sunt doar câteva exemple de astfel de bucurii. Cultivate zilnic, ele îi determină pe oamenii de acolo să trăiască o viață în care își fac mai puține griji, în care își acordă timp să facă totul fără grabă, pe indelete, în tihnă, să fie mai atenți la oamenii din jurul lor și la ei. De asemenea, spiritualitatea pare să joace un rol la fel de important în viața îndelungată pe care o au.

 

 

La toate aceste lucruri se mai adaugă un factor important: dieta, una dominată în special de legume și fructe proaspete (de cele mai multe ori cultivate chiar de ei). Alcoolul nu lipsește – un pahar de vin la sfârșitul unei zile poate fi, totuși, un adevărat răsfăț – însă este consumat întotdeauna cu moderație, nu în exces. Fumatul este și el, la fel ca grijile, mai puțin prezent.

 

Iată că “zonele albastre” nu sunt doar locuri în care oamenii trăiesc mult, dar trăiesc și bine, fără problemele majore de sănătate pe care le aduce cu ea, de cele mai multe ori, bătrânețea. Ba mai mult: majoritatea centenarilor din aceste zone sunt plini de viață, optimiști și veseli, găsind mereu motive de a zâmbi și de a fi recunoscători pentru lucrurile bune din viața lor.

 

Nu știu dacă există o rețetă universal valabilă pentru o viață îndelungată că a locuitorilor din “zonele albastre” – cercetătorii încă studiază problema – dar dacă ar fi să învățăm sau să preluăm ceva de la ei, poate ar trebui să ne bucuram și noi mai mult de viață, în fiecare zi.